De ce a dinamitat Armata Română cel mai frumos pod din ţară, construit de Anghel Saligny

0
Publicat:

Construit de marele inginer Anghel Saligny, podul de la Cosmești a fost o demonstrație de inginerie care a avut, însă, un destin dramatic. A fost la acea vreme considerat cel mai frumos pod din țară, iar materialul din care a fost făcut a fost realizat la Viena, fiind adus pe Dunăre. 

Podul de la Cosmești, construcție realizată de Anghel Saligny FOTO: Arhivă
Podul de la Cosmești, construcție realizată de Anghel Saligny FOTO: Arhivă

În anul 1882, marele inginer român Anghel Saligny, născut la Şerbăneşti, în judeţul Galaţi, a realizat proiectul podului de la Cosmeşti. Construcţia podului a durat trei ani, mai exact din 1885 şi până în 1888. 

Podul era conceput etajat: cu cale ferată deasupra şi rutieră jos. Datorită elementelor metalice ornamentale, la vremea aceea era considerat ca fiind cel mai frumos pod din ţară. Materialul din care a fost făcut podul a fost realizat la Viena, fiind adus pe Dunăre până la Galaţi şi Brăila.

„Pentru prima dată, la construcţia acestui pod s-a folosit aerul comprimat sub clopot, metodă utilizată la podul Rochester din Anglis de Fleur Saint Dennis în anul 1851”, se precizează în Arhiva Primăriei Cosmeşti. 

De ce l-a dinamitat Armata Română

Podul construit de inginerul Anghel Saligny a fost folosit aproape 30 de de ani, până în 2 august 1917. Atunci a fost dinamitat de către Armata Română, în timpul Primului Război Mondial, pentru a împiedica trecerea peste Siret a trupelor germane. 

„Pe lângă acest pod, Generalul Eremia Grigorescu a condus în zilele de 29 iulie - 6 august 1917 o memorabilă rezistenţă de înfrângere a trupelor germane vrăjmaşe care ajunseseră până la pod. Urmele celui de-al doilea pod se cunosc şi astăzi, sub podul actual, când apele scad”, se arată pe site-ul Primăriei Cosmeşti. 

Podul de la Cosmeşti, dinamitat în Primul Război Mondial FOTO: Arhivele Naţionale-Filiala Vrancea
Podul de la Cosmeşti, dinamitat în Primul Război Mondial FOTO: Arhivele Naţionale-Filiala Vrancea

Pe lângă acest pod, generalul Eremia Grigorescu a condus în zilele de 29 iulie-6 august 1917 memorabila rezistență de înfrângere a trupelor germane vrăjmașe care ajunseseră până la pod.

Urmele podului se cunosc și astăzi, sub podul actual, când apele scad. După terminarea războiului, pe picioarele primului pod de la Cosmeşti s-a construit cel de-al treilea pod, provizoriu, cu un singur nivel pentru calea ferată şi rutieră, care a funcţionat până în anul 1924.

După ce economia țării s-a mai refăcut, în anii 1921-1924 s-a construit al patrulea pod, care există și astăzi. Podul a fost avariat în timpul cutremurului din noiembrie 1940, când s-a crăpat o pilă. Pila a fost consolidată provizoriu, trenurile fiind nevoite să micșoreze viteză la 5 km/h. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite