EXCLUSIV Cum ar putea interveni europenii eficient în Ucraina. Expert american de origine română: „România e un exemplu bun”

0
Publicat:

Europenii ar trebui să ia în considerare o implicare mai serioasă, chiar directă, în războiul din Ucraina. Este mesajul expertei americane cu origini române Olga Chiriac, care explică, pentru „Adevărul”, în ce condiții ar putea aliații să intervină pe front și cum ar putea să acționeze.

Macron (în centru) i-a primit la Paris, înainte de război, pe Putin și Zelenski. FOTO EPA EFE
Macron (în centru) i-a primit la Paris, înainte de război, pe Putin și Zelenski. FOTO EPA EFE

Ucraina e copleșită de mașinăria de război a Federației Ruse, iar președintele Volodimir Zelenski recunoaște că situația e critică, în special la Harkov. În disperare de cauză, liderul ucrainean cere arme și noi fonduri Occidentului, la scurt timp după ce Congresul SUA a aprobat un sprijin consistent de peste 60 de miliarde de dolari.

În paralel, în Ucraina a fost inițiată o petiție prin care oamenii cer intervenția militară a trupelor NATO. Ucrainenii au fost încurajați în acest sens de discursurile președintelui Franței, Emmanuel Macron, care a declarat în repetate rânduri că nu exclude trimiterea unor trupe franceze pe frontul ucrainean. Deși primit cu răceală la Londra, Berlin și chiar Washington, ba chiar contestat, anunțul liderului de la Élysée a fost întâmpinat cu entuziasm în țările baltice și în Ucraina.

Totuși, nu este foarte clar în ce ar putea să facă trupele aliate pe front, nici măcar în ce condiții ar putea fi trimise. Până acum, s-au vehiculat două idei: presupunând că se va ajunge ca aliații să trimită militari în Ucraina, o primă variantă ar fi ca aceștia să-i consilieze pe ucraineni și să acționeze în spatele frontului, fără a se angaja în lupta cu rușii.

A doua și cea mai radicală idee ar fi ca aceste trupe să intervină efectiv în război și să-i înfrunte direct pe ruși.

Formula ideală

Printre cei care susțin că aliații ar trebui să se implice mai mult se numără Olga R. Chiriac, profesor universitar și cercetător în domeniul științelor politice. „Adevărul” a discutat pe această temă cu Olga Chiriac pentru a desluși o posibilă direcție de acțiune pe viitor.

Cetățean american de origine română, Olga Chiriac e specializată în studii de securitate și strategic intelligence, cu un interes deosebit pentru aplicațiile militare ale științelor cognitive. Ea consideră că a sosit momentul ca europenii să fie mai implicați în tot ceea ce se întâmplă pe continentul lor, fără a se baza exclusiv pe SUA, așa cum au făcut-o de la Al Doilea Război Mondial și până în prezent.

Este un război care are loc în Europa. Nu știu dacă e bine pentru europeni să se bazeze 100% doar pe Statele Unite, mai ales că noi o să avem alegeri în America, iar politica noastră internă este un pic mai «zbuciumată» în acest moment. Am văzut, din păcate, că acest pachet de ajutor de la Washington a trecut atât de greu, deși ar fi trebuit să nici nu existe discuții. Eu spun că europenii ar trebui să fie mai implicați. Și implicați direct, nu indirect. Pentru că este un război convențional și neregulat în Europa. Să nu uităm, acesta este epicentrul acestui conflict, Europa”, spune experta.

Olga Chiriac a explicat și în ce mod ar putea interveni trupele aliate europene.

Rolul forțelor armate nu este numai unul kinetic. Militarii europeni pot avea și rolul de advisors, de consilieri, pot avea rolul de security force assistants. Și aceste lucruri contează foarte mult pentru că astfel de trupe bine antrenate și cu un moral ridicat sunt foarte importante. Dacă mă întrebați pe mine dacă o să se ajungă aici, vă voi răspunde că niciodată nu există garanții într-un război, deci e greu de spus. S-ar putea să fie nevoie, da. Și să vedem trupe europene în Ucraina care să aibă ca misiune să-i consilieze și să-i antreneze pe ucraineni”, a adăugat ea.

Putin nu dă doi bani pe UE

Orice ezitare a europenilor îl va încuraja pe Putin, crede Olga Chiriac. În opinia sa, dictatorul rus nu este interesat să negocieze cu ucrainenii, dar nici cu Uniunea Europeană. De altfel, Moscova a transmis nenumărate semnale că desconsideră Uniunea Europeană. Singurii parteneri de discuție în viziunea rușilor ar fi, mai spune ea, americanii.

Olga Chiriac. FOTO Arhivă personală
Olga Chiriac. FOTO Arhivă personală

„Vladimir Putin a spus foarte clar cu cine vrea să discute. Înainte de a declanșa războiul care a început în 2022, el a trimis acele două documente spre așa zisele negocieri doar către NATO și Statele Unite. Deci Europa nici măcar nu a fost luată în discuție, cu toate că în acele documente spune clar că își dorește să re-negocieze structura, arhitectura de securitate a Europei”, susține Olga Chiriac.

Ea vorbește și despre narativele Kremlinului, începând cu afirmațiile că NATO e doar o anexă a SUA și că ar căuta să atace Rusia.

Negocierea s-a vrut cu SUA și cu NATO, pe care o consideră un instrument de politică externă a Statelor Unite. De fapt, NATO este o alianță unde Statele Unite nu decid singure ce se întâmplă. Este o alianță politică-militară care nu a atacat niciodată pe nimeni, iar aici e un alt narativ al Moscovei. Și foarte important și sper să scrieți asta, nici SUA și nici NATO nu au impus nimic statelor care fac parte din alianță. Țările din Estul Europei au ales singure să fie în această alianță, nu au fost forțate de nimeni. Vedeți, este războiul «poveștilor». Iar România e un exemplu foarte bun. Aceste țări, inclusiv România, au făcut parte din Pactul de la Varșovia, dar atunci au fost obligate de URSS”, punctează Chiriac.

Cine e Olga Chiriac

Dr. Olga R. Chiriac este autoarea cărții „Politica externa a Federației Ruse: implicații pentru securitatea Mării Negre” publicată de Palgrave Macmillan în 2023. Cercetător și profesor. Dr. Chiriac este specializată în studii de securitate și strategic intelligence, cu un interes deosebit pentru aplicațiile militare ale științelor cognitive.

Dr. Chiriac este directorul programului pe Europa al Irregular Warfare Initiative (joint production Modern War Institute at West Point si ESOC, Princeton) și profesor invitat la Universitatea din București unde dezvoltă împreună cu echipa ICUB programul pe Marea Neagră.

Ea este afiliată ca cercetător asociat al Joint Special Operations University, Tampa, Florida și Grupul de Cercetare privind Conflictele Economice și Concurența (ECCRG) de la Kings College, Londra.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite