Dacă iubiţi căţeii

V-am tot bătut aseară la cap cu întrebarea dacă iubiţi căţeii, au fost mulți cei care au răspuns dar mi-aş fi dorit să răspundă mai mulţi. Acum să vă zic de ce v-am bătut la cap. După ceva discuţii cu @_Liz_ pe twitter am aflat că organizația Trei Fraţi Pătaţi din Turda are grijă de mulţi căţei şi are nevoie de puţin ajutor, pentru a se putea ocupa de ei în continuare. Eu m-am cam ambalat şi vreau să facem cumva să îi ajutăm.

Azi am sunat la ei şi am aflat câteva lucruri îngrijorătoare şi anume:

  • au peste 90 de căței în grijă şi deja spaţiul a devenit insuficient.
  • ţarcurile sunt prea mici.
  • au nevoie de pietriş pentru că e mult noroi.
  • au nevoie de materiale pentru a mai face căsuţe pentru căţei.
  • şi cel mai important au nevoie de hrană, deoarece vine iarna şi trebuie să-i hrănească mai mult.

Fotografii cu mulţi dintre căţei găsiţi aici iar informaţii despre organizaţie găsiţi aici.

Ce vrem noi să facem? Vrem pentru moment să le cumpăram hrană pentru caței. Ținând cont că un sac de mâncare uscată de 10 kg e aproximativ 20 de lei în hypermarketuri cred că am putea fiecare să luăm un sac de mancare.

Astfel puteți să:

  • donați un sac de mâncare uscată, sâmbătă 11 decembrie între orele 14.00-19.00. Unde? în fața magazinului Auchan  din Cluj mă veți găsi cu un coș aşteptându-i pe toţi care vor să doneze.
  • să mă cautați pe mine şi o să cumpăr eu sacii de mâncare în locul vostru (vă scutesc de un drum) (ursa_alex2000@yahoo.com, 0742 916 446).
  • să donaţi bani direct în conturile organizaţiei, detalii aici

O să încercăm să facem mai multe pentru aceşti căţei dar începem cu paşi mici.

Le mulţumesc celor care ne-au susținut până acum pe facebook și twitter.

autor Alex Ursa

update: Ştiri de Cluj ne susţine iniţiativa. Mulţumim!

update2:  Campania începe să i-a amploare, azi am fost sunat de un domn (Avram Cristian) de la Adeplast din Cluj şi mi-au spus că au 10 paleţi din lemn care pot fi folosiţi la construcţia a 10 cuşti. Mulţumim!

Acum căutam o modalitate de tranport a paleţilor la Turda aşa că cei care pot să ne ajute să ne contacteze.
Mai avem două promisiuni de care vă spun în curând, când e bătut în cuie!

update3: Radio Cluj ne dă o mână de ajutor, transmiţând acest mesaj către ascultătorii lor. Mulţumim!

update4: Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca ne va ajuta cu partea logistică şi va organiza o acţiune de voluntariat pentru construirea casuţelor.

Datorită celor de la Iulius Mall o să avem o zonă la intrarea din parcarea subterana lângă Zoomania, unde voluntarii vor colecta bani şi mâncare şi vor împarţi fluturaşi. De asemenea,  va fi o persoana şi la ieşirea de la Auchan care să colecteze mâncare şi să împartă fluturaşi.

Dacă cineva doreşte să participe ca voluntar sâmbătă şi să ne ajute în demersul nostru, este rugat să lase aici un comentariu sau să scrie la ursa_alex2000@yahoo.com. Se poate folosi şi numărul de telefon de mai sus.

update6: BuzzNews ne susţine iniţiativa. Mulţumim!

update7: Foaia Transilvană ne susţine iniţiativa. Mulţumim!

update8: Time4News ne susţine iniţiativa. Mulţumim!